si femeile se pricep la fotbal ... si nu numai ...

Mai sunt si jurnaliste sportive care stiu meserie.

duminică, 26 aprilie 2009

Cutremur de ziua mea


Ieri a fost ziua mea... eram la cumparaturi in magazinul Unirea... pe la etajul 3... si deodata... cutremur. Sincer eu nu l-am simtit, dar toata lumea din magazin era agitata, toti dadeau telefoane. Am coborat repede... macar sa nu mor de ziua mea. O fi vreun semn? De bine...sper! Poate castig astazi la Loto... ha ha ha.




sâmbătă, 25 aprilie 2009

Perfect guy







"Every mother's perfect son-in-low" - spune despre el managerul sau, Richard Rayment. Asa mi s-a parut si mie, la prima vedere... adica la prima sa conferinta de presa in Romania, la reunirea Nationalei dinaintea dublei cu Serbia si Austria. E posibil sa ma insel.... dar mi s-a parut, cu adevarat, altfel. Obisnuita cu ai nostri Mutu, Marica, Lobont... aproape ca nu-ti vine sa crezi cand cunosti un jucator ca Max Nicu... caci despre el este vorba. O floare rara printre tricolori... un tip neafectat de fite, cu cei 7 ani de-acasa... chiar mai mult... E clar ca e neamt, chiar daca parintii sunt romani. S-a spus despre el ca nu s-a acomodat la Nationala pentru ca nu stia sa injure in romaneste... eu cred ca nu a ras la glumele proaste ale unora, nu s-a acomodat pentru ca avea alte procupari decat sa vorbeasca despre vedete Playboy, despre cui i-a mai "tras-o", despre cati bani a mai "spart" pe nu stiu ce masina sau telefon Vertu... Recunosc ca si eu am fost putin rautacioasa cu el la prima sa conferinta de presa... l-am intrebat daca a avut cu adevarat de ales intre Nationala Germaniei si cea a Romaniei? Si alte rautati... Nu a fost deloc deranjat, a raspuns frumos la toate intrebarile, cu zambetul pe buze. Ce mi-a venit sa scriu despre Max Nicu? Mi-a cazut in mana o revista, GQ, in care Max acorda un interviu. Desi ar fi avut tot dreptul sa o faca, si ar fi putut, acum ca Piturca nu mai e selectioner, totusi Max nu a vorbit urat despre cel care, in mod inexplicabil si nejustificat (dupa parerea mea), l-a bagat in teren doar 7 minute, desi facuse eforturi imense de a-l aduce la lot intr-un timp extrem de scurt. La intrebarea: Cum ti s-a parut Piturca? Max a raspuns doar: No comment. Cate ar fi spus altul (roman) in locul lui? Printre putinele cuvinte pe care i le-a spus Piturca (in stilul sau caracteristic) au fost: "Sa incerci sa dai gol"... Neamtul cu inima de roman, a spus: "Cred ca daca as fi jucat mai multe minute as fi reusit". Uite ca si eu cred la fel... chiar daca a jucat doar 7 minute in finalul meciului cu Austria, s-a vazut ca este cu adevarat jucator... Piturca, te-or fi ajuns blestemele parintilor lui Max, pe care i-ai pus pe drumuri degeaba pana in Romania...
In final as vrea sa fac cateva precizari: nu il cunosc personal pe Max Nicu (decat atat cat poti cunoaste pe cineva la o conferinta de presa) si nu ma intereseaza ca barbat (si din cate stiu in toamna urmeaza sa se insoare cu iubita lui Catherine, cu care este impreuna de foarte multi ani). Asta ca sa nu existe interpretari...


vineri, 24 aprilie 2009

Unde ma mai plimb cu rolele???


Nu vom mai putea sa ne plimbam cu bicicleta si rolele prin parcuri.... inca n-am aflat in care exact. Bicicleta nu mi-am luat, dar aveam de gand... cu rolele, insa, ador sa ma plimb. Ce naiba voi face? Ma voi plimba in jurul blocului, printre masini? Grozava idee! Sper ca tampenia asta nu-i apartine lui Oprescu, cel care se plimba cu bicicleta la tv acum ceva timp, pentru a ne arata noua, bucurestenilor, ca mai putem renunta la masina... Ar fi culmea... Imi amintesc ca, nu cu mult timp in urma, daca vroiai sa filmezi ceva in parc, venea un pandar sau gardian si te intreba daca ai autorizatie... Intre timp s-a renuntat la aberatia asta, dar le-a trecut alta prin cap... Intr-adevar ma bucur ca au fost interzise scuterele prin parc... erau atatia imbecili!!! E drept ca in week-end, mai ales in Herastrau, e o aglomeratie cumplita si e extrem de greu sa te plimbi cu rolele fara sa risti sa te dai cap in cap cu cineva. Dar eu tot nu renunt la role! Sa vedem insa, cum fac sa nu iau amenda...

luni, 20 aprilie 2009

Ce-au ajuns stirile din sport!!!

Mi-e rusine sa mai spun ca realizez si prezint emisiuni sportive!!! De ce? Iata: http://www.prosport.ro/sport-life/special/sport-ro-lanseaza-goluri-si-goale-primul-jurnal-sexy-de-stiri-4226539
Unele televiziuni nu mai au nici o limita! Fac absolut orice pentru audienta. Astfel, televiziunile de sport se transforma, la nevoie (la vremuri de criza), in televiziuni pentru adulti, iar prezentatoarele de sport, in vedete Playboy sau Hustler! In curand am senzatia ca o sa o vad pe Andreea Esca prezentand stirile de la ora 19 in sutien. Nu e departe vremea aia! Ii si vad pe telespectatorii de sex masculin, in fata televizorului, pe Sport.ro, gemand puternic si transpirand. Nu cred ca mai avem nici o sansa... decat sa plecam din tara asta... pana nu e prea tarziu!

La Manastirea Ghighiu


Sunt unii care merg la biserica doar atunci cand au probleme... Sau la sarbatorile mari: Paste sau Craciun. Ce pacat ca ne aducem aminte de Dumnezeu atat de rar! Nu e insa cazul meu... cel putin de cand am venit la facultate in Bucuresti, merg aproape in fiecare marti la Biserica Sfantul Antonie cel Mare. Se spune ca face minuni, indeplineste dorinte... Chiar asa este... Depinde insa si ce ceri... nu m-am rugat sa castig la loto. Si mai este ceva foarte important... sa nu uitam sa si multumim pentru toate lucrurile bune care ni se intampla, pentru tot ceea ce avem. Astazi am fost intr-un loc unde vroiam de mult sa ajung... Manastirea Ghighiu, langa Ploiesti, acolo unde se afla Icoana Maicii Domnului, facatoare de minuni. E intr-adevar un loc superb!


sâmbătă, 18 aprilie 2009

Paste fericit!



Imi place Pastele, pe care il fac mereu in familie! Dar sunt si lucruri pe care le urasc teribil... curatenia de Paste, cumparaturile de Paste, sau sms-urile de Paste. Deja au inceput sa curga... Deci trebuie sa ma apuc sa raspund celor ce mi-au urat... ca altfel nu sunt in randul lumii.


luni, 13 aprilie 2009

Femeia ziarist sportiv

Am ajuns sa fac presa sportiva din intamplare, nu mi-am propus.... Astazi e o moda. Fetele vor sa se marite cu fotbalisti, sau doar sa-si faca publicitate "pe spatele" lor.... Eram reporter de stiri (pe politic): PSD, Senat, Guvern, la Tele 7 abc. Intr-o zi, seful meu, Cornelius Rosiianu, a venit cu ideea sa introduca prezentare pentru jurnalul de sport. Baietii din Departamentul Sport de la acea vreme si in special Dan Ionescu au "luat foc". Ce sa caute o femeie peste ei? Ce naiba stie o femeie despre sport si mai ales despre fotbal? In mintea lor: nimic. Numai ca eu nu m-am lasat intimidata prea usor... niciodata. Si am intrat la prezentare inca de a doua zi. Aveam la baza un curs de dictie, cu un profesor de marca, Ilie Ciurescu, la TVR si multe cunostinte despre sport si mai ales fotbal, de la tata. Cu el vazusem zeci, poate sute de meciuri, de competitii. Nu stiam chiar tot, dar imi placea si-mi doream sa ma perfectionez. Asa ca am inceput sa citesc si sa intreb. Numai asa poti avea pretentia ca esti ziarist sportiv si nu o pitipoanca cititoare de prompter sau iesita la agatat... Nu m-am limitat la citit stiri de pe prompter, am incept sa ies pe teren, acolo unde inveti de fapt meserie. Erau foarte putine femei reporter sportiv la acea vreme. Le numarai pe degetele de la o mana. Era o lume a barbatilor, in care nici femeile nu te vroiau... sau mai ales ele. Cu atat mai greu mi-a fost cu cat nu eram chiar o fata urata, care ar fi putut trece usor neobservata... nasol. Noroc ca nu sunt chiar "slaba de inger", dimpotriva. Barbatii se purtau, bineanteles, foarte frumos.... dar cu ce intentii? Nici blonda nu sunt... Trebuia sa fiu foarte atenta... parca mergeam pe sarma. Usor usor oamenii de fotbal au incept sa-si dea seama cine sunt si pana unde pot merge in ceea ce ma priveste. N-o sa fiu ipocrita, cum sunt altele, si am sa recunosc... am primit multe telefoane, invitatii. Cu unii am ramas prietena, altii m-au urat si m-or uri si astazi, cine stie? Dar multora dintre ei le-am castigat respectul, au fost suficient de destepti sa inteleaga ca mai exista si exceptii, ca mai sunt si femei care stiu meserie, care nu se "prostitueaza" pentru o stire. Eu si principiile mele.... Multi nu m-au inteles.... ce sanse am ratat!!! Oare? Cica as fi fost departe astazi daca mai faceam si eu compromisuri.... Dar sunt mandra ca fara pile sau compromisuri am reusit sa patrund intr-o lume destul de inchisa (care este presa, mai ales sportiva, sau televiziunea). Cate pot spune asta? V-as zice eu mai multe....dar e saptamana patimilor...


"Bataie pe Chivu"


Conferinta cu Piti la Mogosoaia (fara aer conditionat ca nu suporta).


Esteban Vigo - daca imi amintesc bine... si e cam greu ca n-a facut prea multi "purici" pe la Dinamo


duminică, 12 aprilie 2009

De povestit nepotilor....

M-au napadit amintirile.... si am cautat cateva fotografii... iata ce-am gasit...


Eu in campusul Seixal (locul de antrenament al Benficai)

In biroul presedintelui Vieira - Benfica

La radio

In studioul stirilor sportive cu ani in urma

Cu gimnasta Catalina Ponor

Cu Rica Neaga
Cu pugilistul Jo jo Dan

Cu Armando Sa - atunci la Villarreal

Cu Joaquin - pe vremuri la Betis

Eu la Cluj - la amicalul CFR-Benfica

Pe coperta revistei Vedete

Pe stadion inaintea meciului Romania-Cehia la Constanta

Pe Giulesti

Ca sustinatoare a Nationalei inainte de Euro 2008 (ca doar nu acum...).


La multi ani pentru toate florile! Si Paste fericit pentru cei care sarbatoresc astazi Invierea Domnului! Happy Easter! Pascua feliz! Páscoa feliz!







Nu puteam sa nu spun si eu la multi ani tuturor celor ce-si sarbatoresc astazi ziua numelui... Si, bineanteles, Paste fericit celor ce astazi sarbatoresc Invierea Domnului! Am si eu cativa prieteni portughezi, spanioli sau argentinieni care astazi sarbatoresc Pastele. Le-am urat deja Pascua feliz sau Páscoa feliz!



vineri, 10 aprilie 2009

Interviu cu un fost mare campion - Nicu Vlad



Va povesteam cat de diferiti sunt ceilalti sportivi fata de fotbalisti ( a se citi de fotbalistii romani)... Pentru ca jucatorii straini de fotbal sunt, in opinia mea, din alt film decat ai nostri. Ceilalti sportivi de la noi, chiar daca au rezultate extraordinare (campioni europeni, mondiali sau olimpici), sunt modesti, cu mult bun simt. Astazi am facut un interviu cu fostul campion mondial si olimpic la haltere, Nicu Vlad, pentru emisiunea mea "Performeri in arena". M-am decis sa vorbesc cu Nicu Vlad pentru ca zilele astea, la Sala Polivalenta, se desfasoara Campionatele Europene de Haltere. Mi-a marturisit ca spectatorii nu vin sa vada acest sport. Sala Polivalenta era aproape goala, doar ici colo cativa oameni rataciti. Si vorbim despre o competitie importanta. Ma gandesc ce circ ar fi fost daca Romania gazduia un Campionat European de Fotbal.... Nicu Vlad este, de putin timp, vicepresedinte al Federatiei Internationale de Haltere si si-a dorit foarte mult sa aduca o mare competitie in Romania. A si reusit, dar, zic eu, noi romanii ne-am facut de ras. Ce-or fi zis sportivii straini, veniti la Bucuresti, cand au vazut Sala Polivalenta goala? Cred ca sunt printre putinii nebuni care mai fac emisiuni sportive despre haltere, patinaj artistic, karate...

Ma si gandeam ieri daca sa scriu ceva, sau nu, despre suspendarea lui Piturca. Mi s-a parut ca oricum s-a vorbit atat de mult....la fel si despre Gigi. ( am si postat o captura cu mine si Jiji). Cineva ma rugase sa-i fac rost de un autograf de la el ... A fost fericit "nevoie mare" cand a auzit. Erau alte vremuri.... Cand se credea Razboinicul luminii. Nu-mi vine sa cred ce-am trait sa vad! Imaginea cu Razboinicul in catuse.... Nu sunt dintre cei care se bucura de raul lui... dar nici o mare sustinatoare nu sunt. Imi amintesc cum isi batea joc de ziaristii sportivi de la trustul lui Voiculescu... Cu mine a fost intotdeauna ok. N-am ce sa-i reprosez. Conferintele de la Marriott sau de la Palat erau un deliciu.... un circ total.



joi, 9 aprilie 2009

Ce febra musculara am!

Aseara am fost la aerobic. Nu mai facusem miscare de mult.... doar cateva plimbari cu rolele. Prietena mea Simona m-a convins sa merg. Deocamdata nu pot sa-i multumesc.... Tot timpul am fugit de aerobic, de sala, etc. Imi spuneam ca nu am nevoie, ca am noroc cu metabolismul meu. Adevarul este ca rareori m-am ingrasat si eu putin, 2-3 kg. Si am mancat dulciuri, am baut numai porcarii... deci chiar sunt norocoasa! Dar m-am lasat convinsa de prietena mea sa merg la sala, sa ma mentin in forma, sa-mi tonific musculatura. Asa ca aseara am fost la aerobic... o ora intreaga. Enorm pentru mine, pentru prima sedinta. Astazi sunt terminata! Ma dor toate. Dar m-am hotarat sa imi fac abonament, atat la sala cat si la aerobic. Jur ca nu e vorba de fite, nu ma duc sa fac parada costumelor de aerobic sau sa agat ceva... cum se practica. Chiar vreau sa fiu in forma in aceasta vara. Nu e normal sa fiu atat de lenesa. Un prieten tenisman imi promisese ca imi va fi profesor, nu am mai tinut o racheta in mana de ani buni, nu cred ca mai stiu sa lovesc mingea. Dar cum el e ocupat cu turneele.... ieri, cand am vorbit, era la Atena. Imi place mult mai mult sa fac sport in aer liber... In alta ordine de idei, astazi este ziua lui Mircea Rednic. L-am sunat sa-i spun "la multi ani". Banuiam ca nu va fi foarte vesel, avand in vedere rezultatul dinamovistilor din meciul de la Craiova. Nu parea insa foarte afectat. I-am urat, bineanteles, sa castige campionatul si sa joace in Liga.


marți, 7 aprilie 2009

Maine am emisiune

Atat ieri cat si astazi am muncit. Pentru ca maine, miercuri, 8 Aprilie, am emisiune. La 19.30 pe TVRM sau pe http://www.tvrm.ro/. O emisine dedicata boxului, cu Lucian Bute si Rudel Obreja. Emisiunea precedenta a fost cu handbalistul stelist, Marius Novanc. Spre deosebire de fotbalisti, ceilalti sportivi sunt oameni de foarte mult bun simt, modesti. Nu i-au afectat fitele, nu li s-a urcat celebritatea la cap. Nu intra in "silenzio stampa". Si unii sunt campioni olimpici si mondiali. Am facut de-a lungul anilor interviuri cu Marius Urzica, cu Elisabeta Lipa, cu Gabriela Szabo.... ce campioni! Dar ce oameni! Tot respectul pentru ei! Si cu toate astea....in cate emisiuni i-ati mai vazut??? Pai ce, mai e loc in jurnalele de sport de asemenea campioni? Cand exista Gigi, Piti, Mitica, Radoi, etc. Pe nimeni nu intereseaza nici de Alina Dumitru, campioana olimpica la Beijing, de canotoare, de gimnaste... S-a vorbit putin dupa Olimpiada si s-a terminat! Stiati ca zilele acestea, la Bucuresti, are loc Campionatul European de haltere? Si ca avem si o medaliata cu bronz? Roxana Cocos? Stiu raspunsul. Precis stiti insa ca Gina Pistol s-a "combinat" cu Marica, ca-l iubeste, ca il viziteaza in Germania, ca a venit la meci, la Constanta, ca a mancat seminte, etc. Simt nevoia de niste lamaie....
http://www.youtube.com/watch?v=N1IynyPe3-c
http://www.youtube.com/watch?v=24URhbDinjk

Amintiri din copilarie... dar nu cu Nica


Ieri am avut o mare surpriza... m-a sunat mama si mi-a pus sa ascult la telefon o caseta veche.... de pe vremea cand implinisem 10 ani. Erau inregistrati pe ea, pentru posteritate, prietenii mei din copilarie. Cu totii cantam, spuneam poezii, bancuri. Eu cantam.... destul de bine (zic eu). Aveam un repertoriu bogat. Stiu ca eram in corul scolii, vocea a doua. Am ras teribil ascultand inregistrarile de atunci.... am avut o copilarie fericita. Si pentru asta le multumesc parintilor mei.
Am postat si o fotografie cu familia Matei la Poiana Brasov... era locul nostru favorit de concediu. Tata a si jucat fotbal la Brasov si in imprejurimi in tinerete. De la el am "microbul" fotbalului....daca n-am fost baiat...poate astazi eram Cristiano Ronaldo.


luni, 6 aprilie 2009

E luni....























A inceput o noua saptamana de munca.... trist. Pe asa o vreme superba numai chef de munca nu am. In week-end am stat numai la terase.... in sfarsit a venit primavara!!!! Ador acest anotimp! Poate pentru ca m-am nascut in aprilie. Simt in sfarsit ca traiesc! Dar mi-a cam pierit cheful de munca, am inceput sa ma gandesc tot mai mult la vacanta. Vorbeam ieri cu doua prietene unde sa plecam. Am cazut de acord sa mergem la Lisabona. Pentru ele e prima oara cand vad capitala Portugaliei. Pentru mine nu.... E un loc frumos.... in opinia mea. Poate asa se vede prin ochii mei... Voi fi ghidul lor. Sunt atatea locuri superbe.... O sa postez cateva fotografii. Poate va trezesc interesul. Torre de Belém, Ponte 25 de Abril si Cristo Rei.... Trebuie sa le vedeti! Eu o sa mai merg si pe stadion.... ca altfel nu se poate. Nu exista oras pe care sa-l fi vizitat si sa nu fi mers la un meci. La Lisabona nu merg decat pe Da Luz. Hai ca v-am stricat saptamana de munca! Acum o sa va ganditi numai la vacanta....


vineri, 3 aprilie 2009

Prima mea postare...







Este vineri si este o ora la care, de regula, oamenii ies in oras, sa bea o cafea, sa se vada cu prietenii.... In mod normal si eu faceam acelasi lucru... sau, avand in vedere ca sunt foarte obosita, m-as fi odihnit. Dar mi-am gasit o alta ocupatie de vineri seara: sa scriu. E atat de mult de cand nu am mai scris.... Munca in televiziune nu-ti prea lasa timp pentru alte lucruri. Din pacate! Mai ales in cazul meu, ca licentiata in Litere. Acum, datorita, sau din cauza meseriei de jurnalist sportiv, scriu despre Gigi, despre Mitica, despre Piti.... Unii dintre dumneavoastra veti spune, sunt sigura, ce trist! Ca am ajuns sa scriu despre asemenea personaje. Nu-mi pare rau... si nici nu m-am saturat, e meseria mea si-mi place. E drept ca uneori te saturi de anumiti indivizi.... dar, chiar si asa, cred ca am cea mai frumoasa meserie. Poate mi-ar fi placut, in schimb, sa fiu jurnalist sportiv intr-o alta tara... ar fi fost altceva sa fac interviuri cu Messi, Cristiano Ronaldo, Rafa Nadal... dar ma multumesc cu ce fac acum. Dar, cred ca simteam nevoia de mai mult. Stiu ca sunt multi cei care gandesc ca femeile nu se pricep la sport, la fotbal in special, altii care cred ca jurnalistii sportivi sunt limitati, niste "numaratori de cornere". Sunt destui... o spun cu tristete. Iar numarul mare de femei ( care mai de care mai decoltate, mai siliconate ... si fara nici cele mai elementare notiuni despre sport ) care a invadat aceasta lume, nu face decat sa intareasca aceasta idee. In 2001, cand am intrat in lumea jurnalismului sportiv ( la Tele 7 abc ), nu exista decat o singura prezentatoare de sport, Raluca Arvat, la Pro TV. Eu am fost a doua. Acum sunt aproape numai prezentatoare. Numai vedete Playboy, numai silicoane. E singurul criteriu de selectie a acestor fete. Nu tu cunostinte de sport ( de fotbal in special ), nu tu dictie, etc. Un decolteu generos face cat toate astea la un loc. Sunt fete care ar da orice pentru un post de prezentatoare de sport.... s-o sune Marica, sau Banel... E trist.... As vrea sa arat, in caz ca intereseaza pe cineva, ca mai sunt si femei care stiu sport (fotbal).... dar care au si citit in viata lor mai mult decat Gazeta Sporturilor sau ziare de scandal. Ce m-o fi apucat si pe mine...